joi, 5 martie 2015

Mancare de linte verde cu rosii proaspete


O mancare foarte delicioasa pentru zilele de post, cu putine calorii si multe proteine sanatoase, ce sa mai.... un adevarat deliciu!

Ingrediente:

  • 250g linte verde
  • o ceapa mica sau jumatate de ceapa mare
  • 2 catei de usturoi
  • 3 rosii mari proaspete si bine coapte
  • 1/2 zeama de lamaie
  • sare si piper
  • optional: busuioc, oregano, turmeric, ghimbir ( eu nu am pus)


Mod de preparare:


Lintea am spalat-o in cateva ape si am lasat-o in apa de cu seara.

A doua zi, am mai trecut-o print-un jet de apa si am pus-o la fiert cca. 15 minute (deoarece ea oricum mai fierbe impreuna cu sosul de rosii).
Ceapa am taiat-o foarte marunt, usturoiul l-am zdrobit, iar rosiile le-am dat pe razatoare.
Dupa ce a fiert putin, scurgem de apa si peste linte punem rosiile date pe razatoare, ceapa si usturoiul, zeama de lamaie, sare si piper. Amestecam bine cu o lingura de lemn si cand incepe sa fiarba, dam focul la mic si punem capacul. 

Lasam cam 20 minute pana scade toata zeama de la rosii.


Daca va place aromat, puteti adauga putin busuoic,oregano, turmeric, ghimbir (dupa preferinte) mai lasati 2-3 minute pe foc si gata! 
Pofta buna! 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu