luni, 24 septembrie 2018

Sarmalute traditionale moldovenesti


 


 


 
 


 

 
 

 






       Sarmalutele moldovenesti sunt diferite de celelalte zone prin simplul fapt ca se foloseste mult sos de rosii, acest lucru le face mai acrisoare in combinatia cu varza murata.
       Eu prefer sarmalutele fara prajeala pentru ca imi place mai mult gustul cu ingredientele crude in compozitie,voi puteti face in functie de preferite.
Sunt super bune si le recomand cu drag!

Ingrediente:

1 kg carne tocata de porc (sau amestec porc si vita)
2 cepe medii
100g orez
250g rosii bucati in conserva (am folosit o conserva de 400g)
patrunjel verde (se poate pune si marar, eu nu am pus)
sare
piper
boia dulce
cimbru
In plus:
1 varza murata
150g rosii din conserva
2 linguri bulion
cimbru
apa fiarta
3-4 linguri de ulei
250g afumatura

Mod de preparare:

Pentru inceput carnea tocata o punem intr-un lighean.
Ceapa o curatam, o spalam si o taiem cat mai marunt, apoi o punem peste carne.
Orezul il spalam in apa rece de 2-3 ori si il punem deasupra peste carne si ceapa, asa crud.
Rosiile din conserva le strivim bine cu furculita si le turnam in lighean peste celelalte ingrediente
.
      Dupa ce am pus ingredientele necesare condimentam cu sare, piper, patrunjel si cimbru dupa gust.
Amestecam totul foarte bine si lasam compozitia deoparte pana ce ne ocupam de varza, in acest timp orezul se va umfla de la pasta de rosii.
       Varza o curatam de cotoare si o portionam in frunzulite de aceeasi marime (in functie de cat de mici sau mari le doriti, eu le-am facut medii). Taiem si afumatura in bucati mai mici, apoi pregatim
oala in care dorim sa le fierbem: turnam uleiul, apoi taiem marunt cotoarele de la varza si le asezam pe fundul oalei, iar peste presaram cateva bucati de afumatura. Asezam oala langa noi si incepem a
forma sarmalute.
       Asezam frumos sarmalutele in oala si dupa primul strat mai presaram cateva bucati de afumatura, iar dupa ce le-am terminat de facut punem restul de carne afumata, presaram putin cimbru, turnam si
conserva de rosii si bulionul.
        Invelim totul in frunze de varza murata si am turnat apa atat cat sa se vada, dar sa nu acopere sarmalele in totalitate, daca mai trebuie se poate completa in timpul fierberii.
        Punem oala pe foc si cand a inceput sa fiarba dam la foc mic si lasam 1 ora, apoi bagam oala in cuptor la 180°C pentru inca 1 ora 30 minute. In ultimele 20 minute lasam oala fara capac pentru a
se rumeni frumos.
       Cand sunt gata se pot servi cu mamaliguta, smantana, ardei iuti, ceapa verde sau cu ce va place, oricum sunt minunate si foarte delicioase!
Pofta buna!

vineri, 7 septembrie 2018

Napolitane















O prajitura simpla, cu ingrediente putine si foarte gustoasa!


Ingrediente:

1 pachet mic foi de napolitane
350g biscuiti populari
1 cana zahar
1 cana lapte
150g unt
esenta de rom
2 linguri cacao
un borcanel micut cu gem de cirese (sau de care va place)

Mod de preparare:

    Pentru inceput, punem laptele cu zaharul si cacaoa intr-un ibric pe foc, pana se topeste tot zaharul, pe urma adaugam biscuitii macinati si amestecam bine pana la omogenizare.
    Dupa acest pas, oprim focul si adaugam untul taiat cubulete si romul, amestecam din nou, iar la final adaugam gemul si omogenizam totul foarte bine. Lasam compozitia sa se racoreasca putin, apoi incepem sa asamblam prajitura ajutandu-ne de foile de napolitana.
    Straturile de crema trebuie sa fie uniforme, iar ultima foaie sa fie de napolitana.
    Dupa ce le-am terminat, invelim prajitura in folie de plastic, asezam un tocator deasupra si dam totul la frigider pana a doua zi.
    O taiem in bucati mici, iar pentru un plus de savoare se paoate glazura cu ciocolata.
Daca nu vreti ca prajitura sa fie asa inalta, puteti cumpara foi de napolitana mari!
Daca vrei sa sa fie de post puteti inlocui laptele cu apa si untul cu margarina!

Pofta buna!

joi, 16 august 2018

Tort cu crema caramel si mousse de zmeura

   





 

 





          Un tort super delicios si foarte bun! Nu este dulce, greoi sau gretos. Un tort acrisor si lejer, numai bun pentru zilele calde de vara!
          L-am facut pentru ziua fetitei, care a implinit 3 anisori! S-a bucurat enorm de mult si de tort si de gust!
        Super multumita!


Ingrediente:

Pentru o tava de 24cm:
Pentru blat:
6 oua
200 g zahar
1 plic zahar vanilat
un praf de sare
esenta de vanilie
esenta de rom
3 linguri ulei
200 g faina
50 g cacao
1 plic praf de copt

Crema de caramel:
3 ciocolate Mars mini (18g/1 ciocolata mars mini)
70ml lapte
100g ricotta
7g gelatina granule sau 2gr agar-agar
350ml frisca lichida indulcita

Mousse de zmeura:
200g zmeura
100g ciocolata alba
1 lingurita gelatina sau agar-agar
200g frisca lichida indulcita

Pentru sirop:
apa + zahar + rom... le incalzim pana obtinem un sirop (cantitatile le-am pus la ochi, iar de dulce dupa preferinte)

In plus:
Pentru invelit tortul:
150g frisca batura indulcita
2 linguri din crema de zmeura
1 wafa+ 3 benzi personalizate (comandate de pe internet)
bombonele cu litere


Mod de preparare:

Pentru blat:

     Ouale trebuie sa fie la temperatura camerei, pentru ca altfel riscam ca blatul sa se lase pe mijloc!
Separam ouale, albusurile le batem spuma cu praful de sare, dupa cateva minute, adaugam zaharul si zaharul vanilat, mixam bine pana se topeste tot zaharul. Galbenusurile le adaugam unul cate unul,
mixand continuu pana la omogenizare.
     Oprim mixerul si in aluat, adaugam uleiul, putina esenta de vanilie si de rom (eu folosesc aceste arome pentru ca nu prea imi place gustul intens de ou in blat, dar puteti omite acest lucru), mai
mixam putin, iar cu ajutorul unei site, punem faina amestecata cu praful de copt si cacaua, dar atentie, punem treptat in 2-3 transe si amestecam usor cu o paleta de silicon sau de lemn, pana incorporam
faina de celelalte ingrediente.
    Dupa ce am terminat aluatul, il turnam intr-o tava detasabila de 24 cm, tapetata cu hartie de copt doar pe fund, iar marginile le ungem cu ulei si presaram putina faina, pentru a nu se lipi, apoi dam tava la cuptorul preincalzit, pentru 35-40 minute sau cel mai sigur facem testul cu scobitoarea sau cu batul de frigarui (in cazul meu :D )
     Cand blatul este gata, inchidem cuptorul si lasam tava acolo cu usa intre-deschisa pentru a nu se raci brusc ca altfel riscam sa se lase.
     Cand s-a racit in totalitate, il scoatem din tava, pe margini ne ajutam de un cutit, apoi il taiem in 3 pe orizontala.

Pentru crema de caramel:
     Dizolvam agar-agarul cu putina apa rece pentru a evita cocoloasele sau daca folosim gelatina o lasam la inmuiat in apa rece 10 minute.
     Ciocolata mars o taiem bucatele si o topim intr-un ibric impreuna cu laptele la foc mic, cand ciocolata s-a topit bine o dam deoparte si adaugam agar-agarul sau gelatina, amestecam bine pana la dizolvare.
      Frisca lichida o batem pana obtinem o consistenta cremoasa.
Cand crema de ciocolata este calduta adaugam 4-5 linguri de frisca batuta si amestecam pana la omogenizare.
     Branza ricotta o mixam putin si o adaugam in frisca batuta, mai mixam putin, iar la final adaugam crema de ciocolata si mixam pana obtinem o crema omogena.

Pentru mousse-ul de zmeura:
     Dizolvam agar-agarul cu putina apa rece pentru a evita cocoloasele sau daca folosim gelatina o lasam la inmuiat in apa rece 10 minute.
    Topim ciocolata cu 100ml frisca lichida la foc mic pana devine lucioasa, apoi dam deoparte si cand este calduta adaugam agar-agarul sau gelatina, amestecam si lasam sa ajunga la temperatura camerei.
     Intre timp dam zmeura prin blender, apoi o trecem printr-o sita pentru a indeparta samburii.
Mixam restul de frisca lichida pana devine cremoasa si o amestecam cu piureul de zmeura si ciocolata topita ajunsa la temperatura camerei, apoi omogenizam.
     Dam deoparte 2 linguri pentru ornat.

Pentru asamblare:

          Pe un platou, asezam inelul de la tava si punem prima foaie de blat, insiropam bine, apoi punem crema de caramel, a doua foaie, insiropam, mousse-ul de zmeura si la final foaie a treia, pe care o insiropam si pe ea, dar foarte putin. Invelim tortul in folie de plastic si-l dam la frigider pana a doua zi.
     Cand tortul s-a inchegat, ii scoatem inelul si il invelim intr-un strat subtire cu frisca batuta amestecata cu 2 linguri de mousse de zmeura, apoi asezam wafa pe centru, iar benzile in jurul tortului, mai facem cateva moate si asezam cateva bombonele cu numele sarbatoritei si tortul este  gata.