marți, 7 martie 2017

Cozonaci fara framantare cu umplutura de nuca si cacao




















Ingrediente:

1 kg faina
un praf de sare
4 oua
2 galbenusuri
250g zahar
1 cubulet de drojdie
130g unt/margarina (eu folosesc president)
330-350ml lapte
1 plic zahar vanilat
esenta de vanilie
30ml ulei

Pentru crema:
350g nuca macinata
5 linguri cacao
150g zahar
2 albusuri
un praf de sare
6 linguri lapte fierbinte
esenta de rom

Pentru uns:
1 ou
zahar brun pentru presarat deasupra


Mod de preparare:

Pentru inceput dizolvam drojdia cu 1 lingura de zahar pana devine o pasta.

        Intr-un vas mare cernem faina impreuna cu sarea, iar in centrul vasului facem o gropita si rasturnam drojdia dizolvata, presaram putina faina deasupra si lasam vreo 10 minute pana observam ca faina a inceput sa crape.
       Intr-un ibric punem laptele, zaharul, zaharul vanilat si untul si punem pe foc pana cand zaharul si untul s-au topit, iar laptele este caldut, apoi adaugam putina esenta de vanilie; intr-un alt vas adaugam ouale impreuna cu galbenusurile pe care le batem putin cu o furculita.

      In vasul cu faina adaugam laptele caldut si ouale si amestecam totul cu mana pana obtinem un aluat omogen, iar ingredientele sunt bine incorporate, la final ne ajutam de putin ulei pentru a nu se lipi aluatul de maini.
     Acoperim vasul cu folie de plastic si lasam sa dospeasca la loc caldut pana cand isi dubleaza volumul.

Pentru crema:
Nuca macinata o amestecam cu laptele fierbinte, cacao, zaharul si romul. Albusurile le batem spuma cu un praf de sare si cu ajutorul unei palete, compozitia de nuca o incorporam usor in spuma de albusuri pana obtinem o crema pufoasa si usor de intins.

       Dupa ce aluatul a crescut frumos, il impartim in 4. Fiecare bucata o intindem in forma dreptunghiulara, ii punem un strat de crema apoi rulam. Luam cate 2 rulouri si le impletim pentru a obtine un cozonac. Ambii cozonaci ii asezam in tava tapetata cu hartie de copt, ii mai lasam sa se odihneasca cca. 20 minute, apoi ii ungem cu oul batut si presaram putin zahar brun deasupra.
     Dam cozonacii la cupor pentru 1 ora.
Cand ii scoatem ii acoperim cu hartie si un propsop si ii lasam 10 minute sa se racoreasca.

Sunt extraordinar de buni, pufosi si la fel de buni ca si varianta de framantare!

Sa sa fie de bine!


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu